14-2014 d.C. : bimilenar de la moartea lui Augustus în Campania
Napoli îl sărbătorește, până pe 4 mai, pe împăratul Augustus, care a marcat profund destinele Campaniei, ale Italiei și ale Mediteranei, cu expoziția "Augustus în Campania. De la Octavian la divinul Augustus. 14-2014 a. C.". Inițiativa celebrează figura împăratului roman la 2000 de ani de la moartea sa la Nola, printr-un traseu care se desfășoară în 11 săli ale Muzeului Arheologic Național din Napoli, descriind locurile care l-au văzut ca personaj principal în ascensiunea spre putere.
Perioada principatului lui Augustus a fost una dintre cele mai prospere din antichitate. Împăratul a stabilit la Campo Misenum baza flotei romane din Marea Tireniană, a construit mari lucrări în toate orașele și a îmbunătățit rețeaua de drumuri. Multe orașe trăiau în acea perioadă momentul lor de maximă splendoare din punct de vedere economic și al construcțiilor. Printre cele mai importante intervenții publice, datând din acea perioadă, trebuie numărat apeductul augustan, care se alimenta de la izvoarele din Serino și, cu un traseu de 96 km în mare parte subteran, transporta apa în fântâni și cisterne publice și private, furnizând apă potabilă mai multor orașe, printre care Napoli, Pozzuoli, Baia, Nola, Acerra și Pompei.
Dar mitul lui Augustus se bazează și pe numeroase legende născute în jurul său. Se spune, de exemplu, că până și broaștele i se supuneau și că primea semne și vise premonitorii. După moartea sa a fost proclamat divus și a devenit subiectul unor rituri religioase, pentru el au fost ridicate temple unde colegiile preoțești îi dedicau festivități în ziua nașterii sale.
Experiența în Campania a început pentru Augustus la Capri, unde a debarcat pentru prima dată în anul 29 î.Hr. întorcându-se din Orient, și unde a petrecut lungi perioade în timpul principatului său, dându-și o contribuție importantă în a face celebre minunile de pe coastă.
Încheierea a avut loc la Nola, unde a murit la 19 august 14 a.c., lovit de boală în timpul călătoriei, și unde este amintit și astăzi cu o statuie de bronz care îi este dedicată și amplasată în piața catedralei San Felice din Nola.
Actuala expoziție de la Napoli se deschide la intrare cu o statuie a lui Augustus care "întâmpină" publicul, la redescoperirea legăturii puternice care l-a legat pe împărat de istoria Campaniei, într-un parcurs care se desfășoară în 11 săli: celebrarea cuplului imperial (Augustus și Livia), descrierea dinastiei iulio-claudiene, până la marile schimbări politice și sociale care au urmat pax-ului augustan.
Peste o sută de lucrări, printre care statui, plăci de marmură, tencuieli de Pompei, vase și alte obiecte din viața cotidiană, îmbogățesc expoziția care urmărește viața unui om care a schimbat - în peste patruzeci de ani - pentru totdeauna istoria imperiului. Punctul culminant al expoziției napolitane provine din piesele valoroase care arată o legătură între puterea imperială și teritoriile din Campania. Lucrări precum Craterul din Gaeta, Marte din Cuma și inscripția Jocurilor Olimpice găsite în timpul săpăturilor de la metroul din Napoli, restaurate și expuse special pentru expoziție.